Onanism

Când se satură de dreapta, România şi-o face cu stânga.

Room with a view

Îmi plac camerele de hotel. În camere de hotel, albe, impersonale, nu mă plictisesc niciodată. În camerele de hotel aştepţi întotdeauna ceva – o întâlnire, un iubit, un avion. Din camerele de hotel cineva şterge eficient toate urmele trecerii celui de dinaintea ta, şi pe ale tale. În camerele de hotel ai voie să-ţi fie dor, să fii nostalgic, îţi contempli fără patetism singurătatea, te obiectivezi, numeri drumurile care te-au adus acolo şi pe cele care care te vor duce mai departe.

Odată ajuns seara într-o cameră de hotel, ştii că între tine şi mâine, orice ar însemna el, nu sunt decât nişte aşternuturi care nu-ţi cer nimic, nicio impresie, niciun gest de recunoaştere. îmi place aşteptarea aceea înfrigurată, îmi plac paturile mari care îmi întreţin iluzia că m-aş putea odihni.

regal cinematografic

mi-au tăiat cablul. voi profita de ocazie şi voi vedea în sfârşit Iris. Supradoză de film săptămâna asta după Goodbye Lenin văzut aseară pe TVR (absolut excepţional) şi o oră şi zece minute (atât am rezistat şi în tot timpul ăla mi-a părut rău că n-am rămas acasă să calc perdele) din Comment je me suis dispute (ma vie sexuelle) - văzut marţi în cadrul festivalului de film francez (execrabil!)

Lista listelor

De o vreme îmi fac mental tot soiul de liste cu lucrurile care îmi plac la un moment dat. Evident, nu apuc niciodată să le notez. Teoretic sunt foarte multe dar practic, revin obsesiv la doar câteva articole şi îmi dau seama că, cel puţin în materie de muzică şi de cărţi, sunt nu doar conservatoare, ci de-a dreptul limitată.

de import

am supravieţuit primului an de bucureşti. pot localiza cu (relativă) precizie vreo cinci obiective "turistice" majore şi am învăţat numele a trei sau patru bulevarde plus a încă şase-şapte străzi. ştiu unde încep şi unde se termină patru trasee de mijloace de transport în comun. Circul cu autobuzul zilnic şi cu metroul odată la trei zile. Am abonament pe RATB de un an şi ceva. am fost la MNAR şi la Ateneu. Am un loc preferat. deşi nu mă simt deloc bucureşteancă, nu mă mai simt nici altceva. după un an, nu pot să spun că-mi place oraşul ăsta, dar nici că-mi displace. uneori mă entuziasmează ca orice oraş pe care îl văd pentru prima oară. dar îmi pun problema că mai degrabă m-aş muta din nou cu totul decât să încerc să-l învăţ.
Oricum, faţă de acum un an, pot enumera cu precizie lucrurile care mă scot din minţi la oraşul ăsta (de remarcat că marile mele enervări sunt fonice): ubicuitatea ţiganilor cu fiaaareeee veechi. sunt peste tot. plec de acasă cu vocea lui care mă zgârie pe creier, pe drum, cu maşina, mai trec pe lângă unu-doi (aceiaşi) ca să ajung în sfârşit la birou, unde vocea unei pirande de data asta o să puncteze sinuos amiaza şi sfârşitul programului. "motoarele" tunate ale vecinilor mei de cartier, care au cele mai urgente treburi începând cu ora 23.00. demarajul din trombă obligatoriu din faţa ferestrei de la dormitorul meu. şi sirenele. pe care şoferii de pe ambulanţe, smurduri, maşini de pompieri etc. le pornesc exact când ajung în dreptul meu. în niciun alt oraş din europa nu le-am auzit atât de obsedant (asta poate pentru că ăia au centuri, ringuri şi chestii de ocolit centrul). şi poate nici atât de mulţi muribunzi.